System Administrator

 
UAT Municipiul Vulcan beneficiază de finanţare din Fondul pentru mediu
Program privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri
 
ORGANIZARE CAMPANIE "CURĂȚĂM ROMÂNIA"
 
1. Scopul Programului îl reprezintă ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deşeuri.
2. Obiectul Programului îl reprezintă colectarea deşeurilor, în vederea ecologizării zonelor afectate de poluare. Pentru îndeplinirea scopului Programului se urmărește colectarea deşeurilor astfel încât acestea să poată fi valorificate/reciclate conform legii.
3. Data desfășurării campaniei: 16.12.2022
4. Participanții/voluntarii sunt rugați să fie prezenți în fața Primăriei Municipiului Vulcan la ora 11:00.
5. Locații de unde se vor colecta deșeuri: Str. Decebal-Telegondolă, Pasul Vâlcan, str. Căprișoara,Valea Morii, Pârâul Mohora.
6. Persoane participante: voluntari din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan, beneficiari de ajutor social (venit minim garantat), personal de la Serviciul Public de Salubrizare Vulcan, Asociația Pasul Vâlcan.
7. Deșeuri ce urmează a fi colectate: plastic, metal, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii şi acumulatori, anvelope.
8. Pentru participanţii/voluntarii care vor face parte din campanie se va asigura:
  • transportul dus-intors;
  • masa;
  • materiale consumabile: veste, măşti de protecţie, mănuşi şi saci pentru colectarea deşeurilor, ustensile specifice activităţii de colectare a deşeurilor.
 
Primar,
Merișanu Cristian Ion
Close Search Window