System Administrator

Nr. 20301/10.03.2021

ANUNŢ

Primăria municipiului Vulcan, cu sediul în Vulcan, B-dul M. Viteazu, nr. 31, anunţă organizarea în data de 12 aprilie 2021 a concursului de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, a următoarelor funcţii publice de conducere vacante:

- șef serviciu – Serviciul Administrarea domeniului public și privat, rețele stradale;

- șef birou – Birou Monitorizare, Smart city.

 

Pentru a participa la concursul de promovare candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 483 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

Pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de șef serviciu – Serviciul Administrarea domeniului public și privat, rețele stradale:

- să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;

- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor inginerești;

         - absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

         - vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 5 ani;

         - să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de șef birou – Birou Monitorizare, Smart city:

- să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;

- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor inginerești;

         - absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

         - vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 5 ani;

         - să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

     

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

- formularul de înscriere;

- curriculum vitae, modelul comun european;

- copia actului de identitate;

- copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;

 

 

 

 

- copie a diplomei de master în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, după caz, în situația în care diploma de absolvire sau de licență a candidatului nu este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011,  cu modificările și completările ulterioare;

- copia carnetului de muncă și a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;

- copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;

- cazierul administrativ (La cererea candidatului, formulată la data înscrierii la concurs, dar nu mai târziu de data finalizării perioadei de depunere a dosarelor, cazierul administrativ poate fi solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de către instituția organizatoare a concursului de promovare);

Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor de către secretarul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.

 

Dosarele de înscriere se depun la compartimentul resurse umane din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan în perioada 10.03.2021 – 29.03.2021 inclusiv.

 

Concursul se va desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Vulcan, în sala de ședințe a Consiliului Local Vulcan, astfel:

Proba scrisă - 12 aprilie 2021 - ora 1100

Interviul       - data şi ora interviului se vor stabili de către comisia de examinare conform art. 56 din H.G. nr. 611/2008, în sala de şedinţe a Consiliului Local Vulcan.

 

Atribuţiile postului de șef serviciu – Serviciul Administrarea domeniului public și privat, rețele stradale sunt următoarele:

  • conduce, organizează, coordonează și răspunde de activitatea din cadrul Serviciului A.D.P.P. rețele stradale;
  • stabilește obiectivele specifice și indicatorii de performanță ale serviciului și a personalului din subordine;
  • elaborează/revizuiește fișele de post și evaluează performanțele profesionale conform competențelor;
  • formulează propuneri pentru modificarea a Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru structura pe care o coordonează;
  • răspunde de aducerea la cunoștința întregului personal din subordine a măsurilor/deciziilor conducerii Primăriei Municipiului Vulcan care au implicații asupra personalului din subordine;
  • repartizează personalului din subordine corespondența și lucrările atribuite spre rezolvare structurii pe care o coordonează;
  • răspunde de soluționarea curentă a problemelor, verifică și semnează lucrările structurii pe care o coordonează;
  • stabilește măsurile necesare pentru cunoașterea și aplicarea legilor și dispozițiilor Primarului și hotărârilor Consiliului Local, care vizează domeniul de activitate al structurii pe care o coordonează;
  • urmărește respectarea normelor de conduită și disciplină de către întreg personalul aflat în subordine;
  • propune sancționarea personalului din subordine pentru neîndeplinirea corectă și la termen a sarcinilor de serviciu în limita competențelor legale;
  • propune ori de câte ori consideră necesar, sau este nevoie, măsuri pentru îmbunătățirea activității compartimenrului pe care-l conduce;
  • întocmește și actualizează programul de activitate a compartimentului pe care–l coordonează și îl prezintă directorului executiv, administratorului public și primarului;
  • colaborează cu biroul buget contabilitate în vederea întocmirii și derulării programului de dotări cu

materiale, consumabile și aparatură, în condițiile legii;

  • asigură emiterea comenzilor pe cantități și prețuri în urma devizelor ofertă atașate;
  • verifică și recepționează refacerea lucrărilor de spargere a căilor rutiere, trotuarelor, parcurilor și zonelor verzi, terenurilor de joacă și de agrement, conform clauzelor din autorizațiile eliberate în acest sens și a normelor tehnice în vigoare;
  • verifică dosarele depuse pentru autorizațiile de săpătură care afectează căile rutiere, trotuarele, parcurile și zonele verzi precum și alte situații din domeniul public și privat;
  • urmărește asigurarea unui trafic fluent în municipiu;
  • colaborează cu organele de poliție de pe raza municipiului în vederea întăririi siguranței rutiere;
  • colaborează cu celelalte structuri din cadrul primăriei, răspunde cu promptitudine  la solicitările acestora;
  • propune inițierea de către primar a proiectelor de hotărâri ce intră în sfera de competență a structurii pe care o coordonează, întocmește rapoarte de specialitate pentru proiectele de hotărâri propuse, susține în comisiile de specialitate ale consiliului local proiectele propuse;
  • întocmește referatele de necesitate precum și toate documentele necesare pentru întocmirea Programului Anual  al Achizițiilor Publice și demararea unei proceduri de achiziție publică pentru serviciul pe care îl coordonează;
  • asigură întocmirea/elaborarea/actualizarea Procedurilor Operaționale/ de Sistem de la nivelul structurii, precum și implementarea standardelor de control intern managerial și urmărește ca întreg personalul din subordine să le cunoască și să le respecte;
  • asigură întocmirea/elaborarea/actualizarea Registrului Riscurilor și a documentelor cu privire la implementarea Sistemului de Control Intern Managerial la nivelul structurii pe care o coordonează;
  • îndeplineşte alte atribuții prevăzute de lege sau însărcinări date de superiorii ierarhici;

 

Atribuţiile postului de șef birou – Birou Monitorizare, Smart city sunt următoarele:

  • conduce, organizează, coordonează și răspunde de activitatea din cadrul Biroului Monitorizare, Smart city;
  • stabilește obiectivele specifice și indicatorii de performanță ale serviciului și a personalului din subordine;
  • elaborează/revizuiește fișele de post și evaluează performanțele profesionale conform competențelor;
  • formulează propuneri pentru modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru structura pe care o coordonează;
  • repartizează personalului din subordine corespondența și lucrările atribuite spre rezolvare structurii pe care o coordonează;
  • propune inițierea de către primar a proiectelor de hotărâri ce intră în sfera de competență a structurii pe care o coordonează, întocmește rapoarte de specialitate pentru proiectele de hotărâri propuse, susține în comisiile de specialitate ale consiliului local proiectele propuse;
  • urmărește respectarea regulamentului de către persoanele care au ca atribuții verificarea instalatiilor de supraveghere video;
  • propune, urmărește și  integrează tehnologii și sisteme pentru a administra în mod eficient și securizat resursele Municipiului Vulcan, în vederea îmbunătățirii calității vieții cetățenilor, dezvoltării comunității și protejării mediului;
  • elaborează propuneri privind digitalizarea unor servicii publice oferite populației de către instituție;
  • colaborează și oferă asistență din punct de vedere al legislației specifice firmelor contractate în vederea digitalizării unor servicii publice oferite de către instituție ;
  • acordă asistență personalul serviciului impozite și taxe locale și conducerii acestui serviciu referitor la  sistemul de plați electronice;
  • pregătește și depune în termenul legal documentația privind autorizarea ANCOM,  conform legislației

în vigoare, a echipamentelor de radiocomunicații și a personalului ce utilizează aceste echipamente conform legislației în vigoare și reglementărilor ANCOM ( Agenția Națională de Reglementare în domeniul Comunicațiilor);

  • ia măsurile necesare în situația depistării unor probleme privind calitatea conexiunilor de internet ale Primăriei Municipiului Vulcan;
  • elaborează, implementează  și urmărește  implementarea de politici de securitate la nivel de servere şi staţii de lucru: antivirus, firewall personal, drepturi de acces;
  • verifică respectarea de către personalul instituţiei a regulamentelor privind utilizarea corectă şi sigură a componentelor reţelei informatice ;
  • ia măsurile necesare pentru protecţia datelor (informaţiilor) unităţii, cel puţin prin împiedicarea accesului neautorizat la acestea, asigurarea redundanţei, efectuarea de copii de rezervă şi protecţia mediilor fizice pe care acestea sunt stocate;
  • coordonează și participă la recepţia şi punerea în funcţiune a echipamentelor noi;
  • ia legătura cu partenerii cu care Primăria  are contracte de mentenanţă, administrare, service, etc., pe probleme de informatică media sau alte probleme tehnice , pentru plasarea de cereri de intervenţie pentru probleme apărute în domeniul contractat;
  • ia măsuri ca pentru orice achiziţie din unitate ce implică bunuri sau servicii care au legătură cu infrastructura şi resursele informatice să se întocmească documentaţii conţinând cerinţele calitative specifice, de natură tehnică, de garnţie şi de competenţă;
  • în cazul apariției unor deficiențe în cadrul sistemelor de access control și pontaj electronic din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan contactează furnizorul și ia măsuri pentru remedierea situației;
  • face propuneri către şefii celorlalte compartimente de îmbunătăţire a activităţilor informatice în cadrul compartimentelor respective;
  • face propuneri privind dotarea cu resurse informatice, media  sau de altă natură tehnică;
  • ia măsurile necesare privind securitatea stocării datelor  prin intermediul sistemelor informatice de comunicaţii şi al altor sisteme electronice, împotriva ameninţărilor şi a oricăror acţiuni care pot aduce atingere confidenţialităţii, integrităţii, disponibilităţii, precum şi afectarea funcţionării sistemelor informatice, indiferent dacă acestea apar accidental sau intenţionat;
  • asigură organizarea arhivei în cadrul Biroului conform normativelor existente;
  • respectă normele de protecţia muncii, securitatea muncii şi normele PSI specifice activităţii pe care o prestează;
  • îndeplineşte alte atribuții prevăzute de lege sau însărcinări date de superiorii ierarhici;

 

Bibliografia stabilită pentru funcția de șef serviciu – Serviciul Administrarea domeniului public și privat, rețele stradale:

  1. Constituţia României, republicată;
  2. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ: partea a V-a și titlul I și II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public, cu modificările și completările ulterioare.
  8. Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicare, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Bibliografia stabilită pentru funcția de șef birou – Birou Monitorizare, Smart city:

  1. Constituţia României, republicată;
  2. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ: titlul I și II ale părții a VI-a, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  1. Legea nr. 64/2004 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. H.G. nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aprobarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, cu modificările și completările ulterioare;
  4. H.G. nr. 245/2015 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România 2020;

 

             Persoana de contact pentru informații suplimentare: – Oprean Daniela, inspector – compartiment Resurse umane din cadrul Primăriei municipiului Vulcan; telefon 0254570340 int. 217, e-mail: resurseumane@e-vulcan.ro

 

PRIMAR

 MERIȘANU CRISTIAN ION

 
Close Search Window