administrator

UAT municipiul Vulcan are în implementare începând cu data de 02 august 2018 până la data de  01 august 2019, proiectul “Un plus de transparență, etica si integritate.

Valoarea totală a acestui proiect este de 285.567,60 lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 285.567,60 lei, valoarea neeligibilă este 0 lei, asistență financiară nerambursabilă este în valoare de 279.856,24 lei, valoarea finanțată din FSE (Fondul Social European) 242.732,46 lei, valoarea finanțată de la bugetul de stat este de 37.123,78 lei, iar contribuția solicitantului este 5.711,36 lei. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă acela de a crește transparența actului administrativ prin implementarea de mecanisme și măsuri de prevenire a fenomenului de corupție, precum și pregătirea personalului din instituțiile publice în acest sens.

Beneficiile pe care acest proiect le-a adus pentru UAT- ul nostru sunt acelea că s-au utilizat proceduri clare prin care să se asigure transparența în administrația publică locală cât și grupul țintă din cadrul proiectului care a participat la sesiuni de formare profesionala cât și sesiuni de instruire în domeniul anticoruptiei, dar și la o campanie și un workshop de educație în anticoruptie.

În sala de conferință din cadrul Primăriei municipiului Vulcan, pentru prezentarea în ansamblu a rezultatelor proiectului, membrii echipei de implementare, grupul țintă cât și invitați ai acestora, se vor întruni în cadrul evenimentului de închidere a proiectului care va fi prezentat în data de 29.07.2019 începând cu orele 13,00.

PRIMAR,
ING. GHEORGHE ILE

Close Search Window